Blogger Widgets

duminică, 12 martie 2017

Bon Appétit…



A avea un punct de vedere personal este ceea ce te diferenţiază de ceilalţi. Cred că fiecare om este interesant în felul său tocmai datorită acestui touch de altfel. Acum…de ce scriu şi voi continua să scriu despre diverse locuri din oraş, atrâgându-mi, în acest timp, atât de multă iubire încât nu pot să o mai gestionez? Pentru că, trăind într-o lume a serviciilor, mi s-a acrit să accept şi să înghit tot felul de scăpări ale unora şi altora care continuă, în virtutea inerţiei, să se joace cu nervii mei pe care nu îi vreau creţi sub nicio formă. 

 Motivele mele sunt următoarele:
1.      Imi place să socializez pentru că sunt un animal social şi nu trăiesc într-o scorbură. Prin urmare, îmi place să ies în oraş, să mă bucur de compania prietenilor mei şi să petrec timp DE CALITATE cu ei. Dar cum posibilitatea de a alege unde să mergem se rezumă la vreo două locuri, calitatea de care vorbeam o ia razna, părăsindu-mă cu delicateţea unui buldozer.
2.      Nu aleg anumite localuri, hmmmm… să le spunem “fancy”, deşi cuvântul acesta îmi provoacă o mică migrenă, doar ca să moară lumea pe Facebook de pizmă.  Aleg anumite localuri pentru că mă gândesc că oferă servicii de calitate, cel puţin la nivelul pozelor de pe pagina lor de Facebook. Stiu că de multe ori pozele mint atât de frumos, dar mă aştept totuşi la ceva asemănător. Bineînţeles că de multe ori e foarte bine, dar sunt momente când ai vrea să vorbeşti cu managerul, ca într-o lume civilizată, dar te răzgândeşti pentru că ştii foarte bine ce reacţie ar avea. Adică el sau ea, ameţitor de importanţi, s-ar coborî la nivelul meu, o buburuză aka un client nemulţumit de pata de pe paharul de apă sau peştele care continuă să îmi tragă cu ochiul din farfurie? Doamne, ce-a fost în capul meu? Dar eram doar o buburuză şi nu gândeam precum un bondar. Iar în acel moment, în ciuda răbdării şi încercării de a-mi explica că se mai întâmplă, ajung să mai tai un nume de pe listă.
3.      Când stau o oră cu un pahar gol în faţă şi nimeni nu mă bagă în seamă, nu ar trebui să tac pentru că nu sunt în sala de aşteptare din autogară. Nu este datoria mea să mă agit şi să dau din mâini ca o apucată să atrag atenţia stimabilului domn care mă serveşte sau, mai bine spus, ar trebui să mă servească. Domnul sau doamna respectivă ar trebui să fie atenţi la tot ce se întâmplă la mesele lor, să fie serviabili şi drăguţi. Mda…serviabili şi drăguţi pentru că e vorba de un local şi nu de Chateau d'If  unde eu sunt închisă pentru 14 ani aşteptând să mi se arunce farfuria pe sub gratii impreună cu o coadă de şoricel. Pe care eu să o înfulec dintr-o înghiţitură iar după aceea să fac 14 temenele milostivilor gardieni ai apetitului meu.
4.      Când mi se aduce un fel de mâncare care nu arată deloc ca în meniu, nu pot să tac şi devin (eu) şi mai fierbinte decât sunt déjà. Pastele nu se mănâncă cu cuţit şi furculiţă şi ar trebui să fie calde, nu să stea furculiţa înfiptă, dreaptă în ele ca şi coloana lui Brâncuşi. Salata nu ar trebui să conţină şi cotorul că nu sunt un iepure preistoric cu colţi de un metru şi fălci pe măsură. Uleiul nu ar trebui să plutească ca o mâzgă în farfurie. Lava cake cu îngheţată nu se mănâncă cu furculiţa. E lavă…curge! Iar îngheţata nu se mănâncă cu polonicul. Dar când i-am cerut domnişoarei care ne servea două linguriţe şi-a cerut scuze, biata de ea, spunând că aşa a zis manageru’ că se mănâncă. Uuu!! Dacă el a zis aşa, atunci, să ne chinuim să nu ni se scurgă lava printre zimţi. Iar dacă eşti un local care te respecţi, ar trebui să ştii că băutura se serveşte odată cu mâncarea şi nu după zece minute după ce ai terminat de mestecat. Dar poate le place de mine însetată, cu ochi mari şi întrebători.
5.      Când mă serveşte vreun el al cărui nume invariabil se termină în y, dar habar nu are să toarne vinul, sunt mai mult decât fierbinte. Deja am febră şi nu e bine deloc. Y ar trebui să ştie că nu se toarnă vinul peste masă, peste farfuria mea, atingându-mi din greşeală faţa, în paharul celui care stă în faţa mea. Aşa ajung să am în mâncare arome de la detergentul cu care şi-a spălat cămaşa. Iar când mai face şi glumiţe de prost gust cu “fetele”, îmi vine să-l pocnesc.  Treaba lui este să servească şi să fie profesionist, nu să îmi râdă cu dinţii care au nevoie urgent de reparaţii, de cantitatea de alcool comandată. De fete. Ele trebuie să se înece în limonadă veşnic, iar el într-un butoi de vin pentru că alcoolul îngraşă, după cum bine ştim, iar Y, un Dionisos inimos şi delicat, mare iubitor de zeiţe silfide vrea să ne păstreze intacte, conservate în apă şi lămâie. Deşi eu ador limonada.
6.      Când am un punct de vedere şi îl exprim, mă înnebunesc privirile celorlalţi: dezaprobatoare, răutăcioase, deloc solidare. Se uită la mine ca la o idioată fandosită. Iar eu nu sunt nici idioată nici fandosită. Eu am doar nişte cerinţe minime: să arate totul ca în fişa de prezentare şi să fie gustos. Atât. Dar voi de ce acceptaţi? Ieşiţi cumva doar ca să postaţi poze cu cheesecake-uri de 13 lei şi salate de 34 lei astfel încât să vadă lumea că aveţi bani? Ieşiţi doar ca să îngurgitaţi, indiferent că vă place sau nu? Nu ieşiţi să vă simţiţi bine? Să mâncaţi ceva delicios? Să beţi ceva savuros? De ce vă mulţumiţi cu atât de puţin? Nu vă îndemn acum să fiţi nişte rebeli sau să vă certaţi. Nu. Pur şi simplu puteţi să atrageţi atenţia asupra unor lucruri care nu vă convin. Incetişor, subtil, fără să ridicaţi tonul. Stiu. Este destul de dificil să faceţi acest lucru mai ales că mulţi dintre angajaţi au tendinţa de a ridica ei tonul. Stiţi ce fac eu? Ii întreb pur şi simplu, bineînţeles, zâmbind ironic (şi chiar îmi iese): “Mă certaţi?” Iar ei se blochează. Pam pam. Ah… dar am uitat selfieurile din toaletele localurilor. Gresia Si oglinzile fac diferenţa. Stiţi că în oglinzile acelea toţi părem mai frumoşi, nu? Este şi acesta un motiv să socializezi.
7.      In final, nu pot să accept scuze cum că oraşul meu e mic, iar serviciile pe măsură. Nu cred că nu se poate. Dar poate este mai “fancy” (uite-l, migrena îmi dă târcoale) să nu comentez, să nu încerc să schimb ceva pentru că, na, e doar un târg din provincie. Dar aerele plutesc peste tot, ca un norişor înfumurat. Nu pot să accept lucrurile acestea. Clienţii sunt cei mai importanţi. Recenziile lor ar trebui să dea de gândit, să vă facă să vă doriţi să fiţi mai buni, cei mai buni. Clienţii sunt cei care vă aduc profit. Ocupaţi-vă de ei!

Bon Appétit!
M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu