Blogger Widgets

miercuri, 27 aprilie 2016

Azi zâmbesc…



Uite…azi zâmbesc şi nu am remuşcări. Zâmbesc pentru că zâmbetul meu este primăvara chipului meu. Zâmbesc pentru că ploaia m-a părăsit, întrebătoare şi nedumerită. Zâmbesc pentru că azi e o altă zi, diferită de celelalte. Zâmbesc pentru că norişori pufoşi şi jucăuşi îmi fac cu ochiul. Zâmbesc pentru că păpădiile mele sunt încă acolo. 

Zâmbesc pentru că aprilie se încăpăţânează să îmi smulgă un zâmbet. Zâmbesc pentru că soarele nu se dă bătut. Zâmbesc pentru că zâmbetul este arma mea secretă. Zâmbesc pentru că e trist să uiţi să zâmbeşti. Zâmbesc pentru că viaţa mea este mai frumoasă azi decât ieri. Zâmbesc pentru că mâine este o altă zi. Zâmbesc pentru că această primăvară ciudată şi capricioasă mă înconjoară cu verdele ei crud. Zâmbesc pentru că zâmbetul meu este curcubeul lacrimilor mele. Zâmbesc pentru că cineva mi-a spus că citindu-mă se simte mai bine. Zâmbesc pentru că simt. Zâmbesc pentru că nu mai vreau să fiu tristă. Zâmbesc pentru că sunt om. Zâmbesc pentru că vreau să zâmbesc. Zâmbesc pur şi simplu.
M.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Eu, egoismul şi iubirea…



De ziua mea ar fi trebuit să fiu la Roma…Dar nu am mai ajuns. Un sufleţel şi-a găsit liniştea în ziua aceea. Un suflet chinuit care, în sfârşit…Si am fost atât de furioasă. Furioasă pe cineva. Cineva care nu a mai avut răbdare. Cineva al cărui nume nu l-am pronunţat atunci pentru că nu am putut să îl pronunţ. Atunci nu am înţeles nimic. Mă gândeam la mine şi la ziua mea. Si eram atât de tristă şi furioasă în acelaşi timp. Eram acolo, undeva, în noapte, când am primit un mesaj. Stiam ce conţine mesajul dar mă gândeam că dacă ignor primul sunet al telefonului nu s-a întâmplat nimic. Dar nu puteam să ignor. Si m-a cuprins panica gândindu-mă că toate planurile mele s-au năruit. In ziua aceea, în aşteptarea zborului spre tristeţe, am fost într-o catedrală, undeva. Atunci, acolo, m-am întrebat: de ce, de ce? De ce acum? De ce nu a mai avut răbdare? Si atunci am înţeles această enigmă, acest joc de-a viaţa şi de-a moartea. Deşi nu am vrut să intru în locul respectiv. Pentru că mi se părea că tristeţea mea nu încape acolo, că tristeţea mea e mai puternică decât tot, că tristeţea mea nu are margini. Dar liniştea de acolo, muzica care răsuna printre coloane, sunetul paşilor…Când am ajuns acasă, dimineaţa, totul era înconjurat de linişte. Nu era nimeni pe stradă, nu se auzea nimic. Era atât de linişte. Dar îmi răsuna în urechi muzica din catedrală. Muzica aceea pe care o aud şi acum. Atât de liniştitoare şi atât de profundă. Liniştea liniştilor. Dar eu nu puteam să mă liniştesc. Imi doream să dorm. Doar să dorm. Si nu puteam.


Poate că nu ar trebui să scriu despre aceste lucruri. Probabil că sunt un munte de egoism, dar eu vreau să înţeleg. Să înţeleg ce e viaţa, ce e moartea. Să  le înţeleg, deşi mi se pare atât de greu.  Si am reuşit să înţeleg că cele două sunt o prezenţă constantă în viaţa noastră, deşi ne este greu să conştientizăm prezenţa lor. Ne naştem, trăim şi murim. Acesta este mersul firesc al lucrurilor. Nu am plâns în prima zi…nu am putut…poate eram prea departe de suferinţă. Dar când am ajuns acasă am izbucnit. Am plâns. Mult. Cum nu am plâns de multă vreme. Si am sunat-o pe mama pentru că ea poate să mă liniştească de fiecare dată. De fiecare dată.

Atunci, de ziua mea şi în ziua aceea când…nu am mai ştiut cum să mă comport. Cum să reacţionez când oamenii îmi urau la mulţi ani într-un loc plin de tristeţe. Si vroiam să mă lase în pace. Doar să mă lase în pace. Dar am înţeles că viaţa îşi continuă rostul ei întortocheat, că eu încă pot să sărbătoresc, să râd, să plâng, să iubesc, să visez, pe când omul acela…Am înţeles că oamenii lângă care am vrut să fiu şi pe care i-am vrut aproape atunci se comportă cum simt ei, că mă iubesc, că se gândesc la mine, că zâmbesc pentru mine deşi inimile lor erau pline de durere. Ei nu aveau nicio vină că eu mă născusem într-o zi în care cineva îşi lua rămas bun. Si atunci am hotărât că trebuie să le zâmbesc. La urma urmei era vorba doar de o zi şi nişte cifre pe care eu pot să le sărbătoresc în fiecare an. Deşi nu am răspuns decât târziu, am hotărât să îi răsplătesc pe cei care m-au îmbrăţişat, care mi-au scris pentru că s-au gândit la mine atunci, să le mulţumesc pentru gânduri şi urări. Ei nu aveau nicio vină. Nimeni nu era vinovat. Nimeni nu este vinovat. Acum înţeleg. Nimeni nu este vinovat. Este doar această enigmă a naşterii şi a morţii, un ritual al înţelegerii de sine şi a celuilalt, o luptă a vanităţii şi egoismului de a simţi că trăieşti. Si da…eu sunt aici înconjurată de iubire, iubire din partea celor pe care îi iubesc, ei i nu numai, această iubire incomensurabilă care ne face să mergem mai departe. Iubirea este cea care ne dă viaţă şi tot iubirea ne ajută să înţelegem ce e neînţeles. Doar iubirea.

M.

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Dorul dintre două lumi…



Acum îmi doresc să am un inel fermecat. Stiu că este imposibil, dar eu îmi doresc. Un inel care să reuşească să înghesuie într-o valiză tot ce iubesc. Poate că iubesc prea mulţi oameni, lucruri şi de aceea nu încap nicăieri. Mi se face dor de ducă dar vrea să şi rămân. Vreau să văd lumea, dar, în acelaşi timp,  vreau să petrec tot timpul din lume cu cei pe care îi iubesc. Cei pe care nu pot să îi înghesui pentru că îi iubesc prea mult.


 Mi-e dor de mama pentru că este MAMA, răbdătoare (mama, nu ştiu cum reuşeşti) şi iubitoare. Mi-e dor de tata pentru că este TATA, cel mai cel şi cel mai cel. Mi-e dor de sora mea care e mereu stăpână pe ea, dar eu ştiu că de-abia aşteaptă să mă întorc. Mi-e dor de Maia şi desenele ei. Mi-e dor de David care doar el ştie să îmi spună că sunt “cute”. Mi-e dor de râsetele lor, de îmbrăţişările şi pupicurile lor, calde şi sincere. Mi-e dor de Tequilla care mă ceartă de fiecare dată când mă întorc, cu ochişorii ei mari şi negri. Mi-e dor de el, de ele, de prietenii mei. Mi-e dor de cărţile mele, de tablourile mele, de balerinii mei, de pernele mele. Mi-e dor…Dar mi-e dor să plec, departe, departe, să văd, să cunosc, să descopăr, să gust, să ascult, să trăiesc. Mi-e dor să zbor, să plutesc, să visez. Si nu ştiu cum să mă împart între cele două lumi ale mele. Nu ştiu…
M.

luni, 11 aprilie 2016

Ce mi-a plăcut la All Star…până acum



All Star se desfăşoară în Oradea în acest an. Pam pam. Eu nu voi comenta meciul de ieri pentru că nu mă pricep. Ii las pe prietenii mei care sunt şi nişte suporteri înfocaţi care nu întârzie niciodată spre deosebire de mine care…nu am ajuns la meciul de la 4, de-abia am ajuns la meciul de la 6 pentru că mi-am lăsat maşina pe malul Crişului după ce trei tipi m-au asigurat că vor avea grijă de ea până mă întorc. Haha! Ar fi trebuit să le spun să repetăm figura şi azi! M-am gândit să fac mişcare până la sală? Nici vorbă! M-am gândit că voi găsi loc în zona VIP că de, am abonament, fără să îmi treacă prin cap că suporterii adevăraţi vin la sală de la ora 3 şi ocupă locurile! Dar mai bine nu vorbim despre acest aspect!

Epopeea baschetbalistică a început sâmbătă când, sper că din greşeală, am nimerit în acelaşi lift la Ramada cu cinci jucători de baschet! M-am simţit ca într-o pădure de arbori Sequoia. La cei 1,65 ai mei eram atât de mică, minusculă, invizibilă. Stiţi momentele acelea în care mai apare cineva din fundal? Eu eram aceea când am ieşit din lift. M-am dus acasă şi mi-am pus cele mai înalte tocuri pe care le am să nu cad în depresie.
Sursa - http://www.bihon.ro/all-star-game-oradea-2016-start-vot-pentru-echipe-2/1625744
Dar ce mi-a plăcut cel mai mult au fost nişte chestiuţe de detaliu. Ce să fac? Mă interesează detaliile!
Pe locul 1 se situează feţele de masă, două la număr, de lângă cele două bănci tehnice, de un alb imaculat, cu motive florale, colorate şi apretate. Nu înţeleg această obsesie de a avea feţe de masă cu orice preţ. Si ce feţe de masă! Probabil achiziţionate de la Coana Lina S.R.L., colţ cu băcănia lui Ionel care tocmai a tăiat porcul în stradă. Dacă tot doreaţi fete de masă, aţi fi putut achiziţiona nişte material roşu (adică Go CSM ORADEA!) la metru şi ieşeaţi mai bine! Si la preţ şi la imagine! Dar au sosit oaspeţi aşa că punem faţa de duminică! Că tot fu duminică!

Pe locul 2 este zona VIP din hol. Mi-a plăcut cum s-au gândit organizatorii să o securizeze, înconjurând-o cu nişte molizi. Iar în spatele molizilor doar bunătăţuri, vin spumant şi lume bună. Care, doborâţi de acelaşi viciu lumesc, au ieşit în faţa sălii, unind propriile rotocoale de fum cu cele din zona mai puţin VIP, delimitată de aceasta dată de o panglică. Totul în acompaniament de clopote de la biserica de lângă. O combinaţie angelică! Ce bine că măcar la baie ajung la timp, altfel nu ştiu ce aş fi făcut cu atâtea ocolişuri ale zonei VIP.

Pe locul 3 este Doamna Mopistă aka Iulişca (nu ştiu dacă am scris corect). L-am auzit pe unul dintre suporterii din spate strigând-o cu acest nume. Jos pălăria! Doamna aceasta chiar “evoluează”: de la meci la meci: bascheţi noi, pietre noi şi mai sclipitoare în urechi şi atitudine. E delicios de sportivă când se întoarce înspre public şi îi cere să aplaude sau să scandeze! GO GIRL!

Pe locul 4 sunt majoretele, prietenele mele. Se vede că au muncit, au schimbat coreografia, dar nu se pot dezbăra de stilul smucit, zvâgnit şi jungle boom boom. Am senzaţia că de fiecare dată dansează în jurul unui ceaun plin cu fiertură, în junglă, ceaun din care lipseşte un os cu carne. Si mi-e frică că mă vor înhăţa, la un moment dat, din public şi mă vor arunca în tocana clocotindă. Ah…un alt lucru de care nu se pot lipsi: chiloţii minusculi. Nu s-au săturat să măture podeaua arenei cu fundul? Mie îmi tresară inima de frică când le văd crăcănate şi când pocnesc fundicurile înspre mine! BUM!

Pe locul 5 este Šutalo, jucătorul de la Dinamo Bucureşti. Aiaiaiaiai! He’s got swag! Pepe, este imposibil să mă uit doar la talent! Dar am o scuză! Tipul marchează coşuri de 3 puncte, aşa că… Dacă tot veni vorba…Nu poate nimeni să îi spună lui Nicolescu din echipa noastră să renunţe la şuviţele alea roşcate din frunte? Băiatul ar avea potenţial, dar aşa arată doar ca un vulpoi într-un coteţ gol. Poate una dintre găinuşele care îl aşteaptă la vestiar şi după aceea se încolonează, legănându-se ca nişte moţate ce sunt, înspre Black sau Bali.

Pe locul 6 sunt cei care stau în spatele meu şi comentează fiecare moment al meciului. Care e treaba? Văd si eu ce se întâmplă. Există déjà un comentator în sală. Nuuuu…atocunoscătorii trebuie să mă ţină la current cu tot ce se desfăşoară în faţa ochilor mei!

In rest, mi-a plăcut tot. Meciul, galeria, cu un membru nou cu o perucă albastră a la Coana Frosa, cu adolescentul care a molfăit popcorn neîncetat şi îşi ţinea piciorul lipit de al meu oricât am încercat eu să mă feresc (mda…), cu Andreea care e în formă şi scandează ca în vremurile bune, cu Madi ale cărei priviri le întâlnesc de fiecare dată când ne gândim la acelaşi lucru, cu Ralu care este o enciclopedie în ale baschetului, cu Ioana care stă atât de dreaptă încât eu, din spate, când o văd, mă gândesc că mai am puţin şi mătur podeaua cu nasul, cu Pepe, cel mai cel suporter, numărul 55, îmbrăcat în roşu şi toţi ceilalţi, drăguţi, simpatici şi, mai ales, PRIETENI!.

Azi e ziua cea mare. Sigur voi întârzia şi probabil voi parca de data aceasta în parcul de pe malul Crişului, direct în nisip, ca să enervez picimea şi îmi voi face încălzirea gâfâind până la sală dar sper că CSMORADEA va câştiga!

GO  GO  C E S E M E E E E E E E E!

M.

sâmbătă, 9 aprilie 2016

Sylvia Plath şi o zi …oarecare



Dacă nu ai gândi, ai fi mult mai fericită…fără gânduri care să te macine în fiecare noapte, gânduri ale greşelilor tale, trecute şi prezente. Nu te-ai gândi că nu poţi citi toate cărţile pe care ai vrea să le citeşti, că nu poţi fi ca toţi oamenii pe care îi placi şi să trăieşti toate vieţile pe care doreşti să le trăieşti. Nu te-ai gândi că eşti îngrozitor de limitată. 

Dacă nu ai gândi, nu ai fi geloasă pe cei care scriu mai bine decât tine, desenează mai bine decât tine, arată mai bine ca tine, trăiesc mai bine ca tine şi iubesc mai bine ca tine. Dacă nu ai gândi, ai putea să guşti fericirea în fiecare zi şi nu ţi-ar fi frică să experimentezi durerea. Dacă nu ai gândi, nu ţi-ai dori lucrurile care te vor distruge într-un final. Dacă nu ai gândi, nu ţi-ai dori să fii sărutată ca să vezi cât eşti de importantă. Dacă nu ai gândi, probabil nu ai dori totul şi, probabil, nu ai fi atât de periculos de aproape de a nu-ţi dori nimic. Dacă nu ai gândi, liniştea nu ţi-ar părea atât de tristă, Propria ta linişte. Dacă nu ai gândi, nu ai iubi oamenii prea mult sau deloc. Dacă nu ai gândi, nu te-ai simţi nepotrivită. Dacă nu ai gândi, nu ai vrea să fii totul. Dacă nu ai gândi, nu ţi-ai face probleme că eşti diferită când toate fetele sunt la fel.  Dacă nu ai gândi, nu ai fi deşteaptă şi cinică ca naiba. Doar dacă nu ai gândi…dar gândeşti…

M.